Valentin Ghionea a semnat pe 2 ani cu Dinamo!

CS Dinamo anunță primul transfer pentru sezonul competițional 2020-2021. Internaționalul român Valentin Ghionea a semnat un contract pe 2 ani cu campioana României. Valoroasa extremă dreaptă revine în Șoseaua Ștefan cel Mare după o pauză de 13 ani.

„Proiectul Dinamo continuă pe aceleași coordonate ca și în ultimii ani. După un sezon în care a dominat Liga Zimbrilor și a terminat Champions League fără înfrângere, trupa alb-roșie se pregătește pentru un nou an competițional, pe care vrea să-l abordeze la cel mai înalt nivel. Astfel, încă de acum, echipa este definitivată în proporție de 95%”, a anunțat clubul

Jucătorul de mâna stângă vine la Dinamo după 2 ani petrecuți la Sporting Lisabona.

Este un jucător extrem de valoros, pe care l-am mai dorit și în ultimii ani. Acum am reușit să obținem semnătura lui și suntem convinși că experiența lui ne va ajuta foarte mult în atingerea obiectivelor”, a declarat Ovidiu Semen, team-managerul echipei.

Valentin Ghionea este handbalistul român cu cele mai multe meciuri și cele mai multe goluri în istoria Champions League. El a jucat 13 sezoane la acest nivel, pentru Dinamo, Pick Szeged, HCM Constanța, Wisla Plock și Sporting Lisabona. În total, a marcat 444 goluri, numai în Champions League. De asemenea, extrema dreaptă este între cei mai buni cinci marcatori all-time pentru naționala României.

Am mai jucat la Dinamo două sezoane (n.r. în perioada 2005-2007) și mi-a plăcut acolo. Acum cred că va fi la fel de bine, pentru că aici se dorește performanță. În ultimii ani, Dinamo a muncit foarte mult pentru a ajunge la acest nivel, a însemnat un progres important și pentru handbalul românensc. Mi se pare că lucrurile s-au făcut într-un mod sănătos, au reușit într-o oarecare măsură, dar eu cred că se poate și mai mult, să ajungă chiar în primele opt în Europa, orice este posibil acolo, în fazele superioare”, a susținut Valentin Ghionea.

Transferul efectuat de Dinamo se înscrie și în noua reglementare a Federației Române de Handbal, care obligă echipele să-și crească numărul jucătorilor români din lot.