Vâlcea zburdă spre un nou titlu după ce a învins CSM București în marele derby

După doar o lună de campionat și cinci etape desfășurate, SCM Rm. Vâlcea a luat deja o opțiune importantă în lupta pentru titlu cu CSM București, după ce s-a impus în marele derby cu 20-19. Diferența de puncte s-a mărit la șase puncte, iar ”tigroaicele” au ajuns deja la mâna rezultatelor.

Primul mare derby al sezonului s-a jucat cu sufletul la gură și a fost decis în ultima secundă, după un gol marcat de brazilianca Samara Da Silva.

Pe parcursul jocului s-au înregistrat nu mai puțin de 11 egalități, iar diferența maximă a fost atinsă în minutul 42, scor 14-11 pentru bucureștence. Vâlcea a marcat apoi patru goluri consecutive și a întirs meciul.

Dragana Cvijic a jucat primul meci oficial pentru CSM București în acest sezon. Pe banca de rezerve a luat loc și Cristina Neagu, care a și fost sancționată cu două minute de eliminare, pentru că s-a ridicat în picioare. La ora respectivă, banca CSM avea deja cartonaș galben.

Yuliya Dumanska şi Denisa Dedu au fost printre cele mai bune jucătoare ale meciului. Cei doi portari ai echipie naționale au adunat 21 de parade

SCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti 20-19 (9-10)

Ciucă, Dumanska, Batinovic – portari; Da Silva 1, Elghaoui 1, Băcăoanu, Adespii, Lopez 4, Norgaard, Florica 2, Glibko 4, Fernandez 3, Zamfirescu, Liscevic 5, Savu, Gonzalez

Dedu, Grubisic – portari; Curea 2, Torstensson 2, Lekic 3, Neagu, Cvijic, Perianu 1, Klikovac 1, Constantinescu, Martin 2, Vâlcan, Jipa, Pintea 5, Chiper, Grbic 3

În etapa a 5-a s-au mai consemnat rezultatele: HC Zalău – Corona 25-28, Minaur – Rapid 37-22, CSM Slatina – Măgura Cisnădie 21-28, AHCM Slobozia – SCM Craiova 23-30

Sursa foto: SCM Rm,. Vâlcea / Image Plus