Vâlcea i-a luat fața echipei CSM București și în Liga Campionilor. Reacția lui Vlad Enăchescu

SCM Rm. Vâlcea și CSM București au debutat diferit în grupele principale ale Ligii Campionilor.

Formația lui Florentin Pera a surclasat Krim Ljubljana cu scorul de 31-16 în Grupa 2, rezultat în urma căruia a urcat pe locul 4, unul de calificare pentru sferturile de finală. În schimb, echipa lui Adrian Vasile a suferit o înfrângere dură cu FTC Rail Cargo, 23-33, în Grupa 1, după ce adversara a condus și la 14 goluri diferență. În urma acestui rezultat, „tigroiacele” au ajuns pe ultimul loc în clasament.

Așadar, Vâlcea a luat fața echipei CSM București și în Liga Campionilor, având azi șanse mai mari să ajungă în sferturile de finală.

Eșecul echipei CSM București este greu de digerat, mai ales că echipa finanțată de Primăria Capitalei a arătat un handbal modest. Vlad Enăchescu, șeful secției de handbal, speră însă că în capitala Ungariei a fost vorba doar despre o zi nefastă:

Sportul este un carusel al trăirilor, un roller coaster am simțurilor… Sentimentul victoriei este unic și ne face părtași pe toți cei care-l privim la bucuria și grandoarea lui. La fel de rapid și uneori extrem de dur ajungem în cealaltă extremă, a înfrângerii. Și doare… E greu de digerat, aduce cu sine tot felul de gânduri… Vreau să cred că a fost doar o zi nefastă. De fapt sunt sigur de asta pentru că același grup ne-a oferit de atâtea ori excelența! Iar caracterele puternice vor reveni și vor repara daunele inimii. Important este să învățăm din eșec, pentru că doar așa o să progresăm. Nimeni nu este invincibil! Sportivii nu sunt roboți! Mergem mai departe și zâmbetul va reveni pe buzele tuturor! Go girls! Go tigers! Forza CSM!”.

CSM București intră într-o săptămână decisivă, cu meci în campionat în deplasare cu Gloria Buzău, urmat apoi de o partidă cu Metz în Liga Campionilor, în „Polivalentă”.

Sursa foto: CSM Bucuresti Oficial / Facebook