Vâlcea a anunțat că s-a despărțit de Ana Maria Iuganu Popa. Motivele pentru care campioana a renunțat la extrema stângă

Ana Maria Iuganu nu mai este de azi jucătoarea echiepi SCM Rm. Vâlcea. Handbalista și-a dorit foarte mult să plece, iar clubul a decis până la urmă să o elibereze de contract.

„Întrucât jucătoarea Ana Maria Popa și-a manifestat de mai mult timp dorința de a rezilia contractul cu SCM Râmnicu Vâlcea din motive personale, astăzi, 22.07.2019, s-a ajuns la un acord de reziliere a contractului pe cale amiabilă. Începând de azi, Ana Maria Popa nu mai este jucătoarea noastră.

Noi îi mulțumim pentru aportul adus echipei la câștigarea Campionatului Național și a Supercupei României și îi urăm sănătate și succes la viitoarea echipă”, a precizat clubul din Vâlcea, care a rămas doar cu o extremă stânga, Cristina Florică.

Ana Maria Iuganu va ajunge la Buzău, alături de Blazek, Khouildi, Petrovic, Pricopi și Gavrilă.