TVR a anunțat programul transmisiunilor pentru cele patru etape care se vor desfășura începând de joi la Sf. Gheorghe

Liga Florilor MOL programează în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie patru etape, în cadrul unui turneu la Sf. Gheorghe, găzduit de cele două arene din localitate, Sepsi şi Kati Szabo. Cele 32 de meciuri vor fi un prilej bun pentru antrenorii naţionalei, Bogdan Burcea şi Robert Licu, pentru a definitiva lotul de 18 jucătoare cu care vor ataca Europeanul găzduit de Danemarca şi Norvegia.

Cel mai important examen pentru cele 16 echipe participante în Liga Florilor MOL este însă testul Covid, pe care participantele trebuie să-l treacă în 27-28 octombrie, pentru a putea juca la Sf. Gheorghe. În prima etapă, două echipe nu s-au putut prezenta din cauza îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, este vorba despre HC Zalău şi  ACS Crişul Chişineu-Criş.

Din păcate pentru fanii handbalului, vedeta CSM Bucureşti, dar şi a naţionalei, Cristina Neagu, este urmarită de ghinion. După ce în prima etapă a lipsit din cauza infectării cu COVID-19, se pare că nu va putea juca nici în următoarele 4 runde. Căpitanul tricolorelor s-a accidentat la un antrenament, înaintea meciului din Liga Campionilor cu Bietigheim. Diagnosticul: întindere ligamentul colateral, motiv pentru care nu va putea juca circa 10 zile. De asemenea, Vâlcea are trei jucătoare care s-au infectat cu Covid-19, Marta Lopez, Maren Nyland Aardahl și Diana Ciucă.

TVR a anunțat și ce meciuri va transmite din acest turneu, programul fiind următorul:

TVR 2, joi, 29 octombrie, ora 16.30 – Gloria Bistriţa – HC Zalău

TVR 1, joi, 29 octombrie, ora 18.30 – Minaur Baia Mare – Rapid Bucureşti

TVR 2, vineri, 30 octombrie, ora 16.30 – HC Zalău – HC Dunărea Brăila

TVR 1, vineri, 30 octombrie, ora 18.30 – Rapid Bucureşti – Gloria Bistriţa

TVR 2, duminică, 1 noiembrie, ora 11.00 – SCM Râmnicu Vâlcea – Minaur Baia Mare

TVR 1, duminică, 1 noiembrie, ora 16.30 – CSM Bucureşti – HC Zalău

TVR 2, marţi, 3 noiembrie, ora 16.30 – Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti

TVR 1, marţi, 3 noiembrie, ora 18.30 – Minaur Baia Mare – Gloria Bistriţa.