Steaua București a început treaba cu Sandu Iacob în postura de antrenor principal și Vasile Stângă, manager

Sandu Iacob a semnat contractul cu Steaua și este oficial antrenorul Stelei. El a și luat deja contact cu echipa, care a început pregătirile.

Vasile Stângă va fi coordonatorul secției de handbal și a vorbit și despre obiectivele echipei: „Steaua își propune tot timpul obiective cât mai înalte, să ajungem cât mai sus în Liga Națională, să ne calificăm într-o cupă europeană, să accedem în finala Cupei României și să o și câștigăm dacă se poate. Obiectivele sunt clare, locul 1-3 în Liga Națională, câștigarea Cupei României”.

Sandu Iacob, antrenor principal:

„E un alt moment important în viața mea profesională cu care sunt convins că mă voi mândri peste ani, faptul că antrenez la cel mai important club din România.”

„De când am intrat în sala de ședințe a clubului și am văzut cifrele din dreptul palmaresului echipei, mi-am dorit să schimbăm aceste cifre”.

Lotul Stelei:

Portari: Tudor Stănescu, Alexandru Bucătaru, Cristian Niculai

Extreme stânga: Gabriel Florea, Alin Roșu, Sabin Constantina

Interi stânga: Krsto Milosevic, Gabriel Burlacu

Centri: Marius Stavrositu, Valentin Ivanenco

Pivoți: Martin Johansson, Nemanja Grbovic

Interi dreapta: Samvel Aslanian, Javier Humet, Alexandru Căpățână

Extreme dreapta: Ionuț Georgescu, Andrei Mihalcea, Sergiu Olaru

Foto: csasteaua.ro