Se schimbă formatul și la Campionatul European feminin. Decizia luată de EHF

Federația Europeană de Handbal a anunțat că turneul final continental feminin se va disputa cu 24 de echipe naționale la start începând din 2024.

„Această extindere vine ca o urmare a deciziei IHF de a organiza Campionatele Mondiale cu 32 de echipe și poate fi văzută ca o oportunitate de a spori în continuare aspectul de marketing al evenimentului”, susține EHF, care a mai adăugat faptul că se impune și o reformă a sistemului de calificare.

La masculin, măsura a fost adoptat începând cu Euro 2020. Turneul final din 2022, găzduit de Muntenegru, Slovenia și Macedonia va fi, așadar, ultimul la feminin cu 16 națiuni la start. Deocamdată, gazda turneului final din 2024 nu a fost încă anunțată.