Roxana Szollosi pleacă de la HC Zalău cu destinația Baia Mare. Echipa lui Tadici va suferi modificări din vară

HC Zalău, echipă calificată în turneul Final Four al Cupei României, va avea câteva modificări importante în lotul pentru sezonul următor. Pe lângă Paula Teodorescu și Andrada Trif, care vor deveni mămici, echipa antrenată de Gheorghe Tadici se va despărți și de Roxana Szollosi, care și-a exprimat intenția de a se întoarce acasă.

Handbalista în vârstă de 26 de ani va evolua la Minaur Baia Mare din sezonul următor.

Valentina Panici a anunțat clubul că intenționează să devină mămică în viitorul apropiat, iar pivotul Raluca Irimia ar putea părări la rândul ei echipa sălăjeană, posibil să plece în străinătate. În acest caz, HC Zalău s-ar putea transforma într-o echipă cu media de vârstă sub 23 de ani, având în vedere numărul mare de jucătoare tinere pe care Gheorghe Tadici le are în lot.

„Probabil că voi renunța și eu la ideea asta, de a avea doar jucătoare din România, ne forțează împrejurările. În aceste condiții, s-ar putea să luăm și noi două străine, pentru a ne ridica nivelul echipei, să ne ajute la îndeplinirea obiectivelor propuse”, ne-a declarat managerul echipei, Gheorghe Tadici.