România va înfrunta Olanda, apoi Macedonia de Nord sau Algeria la Trofeul Carpați

Naționala masculină a României va juca în 28-29 decembrie în București la Trofeul Carpați, etapă de pregătire pentru prima fază a calificărilor la Campionatul Mondial din 2021.

În ianuarie, în Italia, tricolorii vor evolua cu țara gazdă, Georgia și Kosovo pentru calificarea în barajul din luna iunie.

Sper ca la turneul din Italia să ne calificăm în play-off. Plecăm de jos, dar avem jucători de valoare. Cultura franceză este bazată pe apărare și pe duritatea apărării, contraatac și faza a doua. Acesta mi-ar plăcea să fie stilul echipei României, un stil care oferă spectacol, care este eficient și care arată valorile handbalului: bărbăția, combativitatea și solidaritatea. Sunt ferm convins că avem caractere și jucători cu orgoliu care vor să demonstreze multe lucruri”, a declarat Rareș Fortuneanu, antrenorul naționalei masculine de handbal a României.

Revenit la echipa națională după o pauză de doi ani, Dan Savenco este printre puținii jucători actuali care au prins ultimul turneu final al României, Campionatul Mondial din 2011. “Tricolorii” au încheiat atunci competiția din Suedia pe locul 19.

Cu mulți colegi nu am jucat niciodată. Sperăm să ajutăm cu experiența noastră, trebuie să simțim din nou gustul victoriei. Îmi era dor de națională, este o mândrie să fiu aici. Într-o săptămână e destul de greu să ne omogenizăm, sunt mulți jucători tineri care vor să se afirme. Sper să trecem cu brio de turneul din ianuarie, vor fi meciuri foarte grele”, a declarat Dan Savenco.

Primele meciuri de pregătire ale echipei naționale sub comanda lui Fortuneanu vor avea loc la Trofeul Carpati, competiție ce se va desfășura în Bucuresti, pe 28 și 29 decembrie. România va întâlni Olanda în prima zi, iar în ziua următoarea va evolua cu Macedonia de Nord sau Algeria.

Partea handbalistică este în progres, partea de coeziune și de voință este calul de bătaie. La Trofeul Carpați vom avea meciuri cu adversari cu stiluri de joc diferite: Macedonia, țară balcanică, Olanda, calificată la Campionatul European și cu mulți jucători care activează în Bundesliga și în Franța, Algeria, țară nord-africană cu un stil agresiv”, a mai spus Rareș Fortuneanu.