România mult visată! Victorie pentru istorie cu Ungaria

România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial de la Kumamoto, deși puțini ar mai fi crezut în acest scenariu după 10-16 la pauză cu Ungaria. Tricolorele au făcut însă un meci pentru istorie în repriza secundă și au câștigat cu 28-27. Ultimul gol a venit la ultima fază, după un 7 metri înscris de Cristina Neagu. Ungaria a constest acea decizie a arbitrilor.

România a făcut un joc solid pentru că azi a avut mai multe jucătoare care au ridicat ștacheta. Iar în prim-plan au fost Ana Maria Iuagnu, Sonia Seraficeanu și Laura Pristăvița. Ultimele două au venit de pe banca de rezerve și au avut multe realizări, aproape la fiecare acțiune de atac pe final.

Extrema dreaptă de 22 de ani de la Minaur s-a dezlănțuit din momentul în care a primit șansa și a marcat 5 goluri. Laura Pristăvița a obținut aruncări de la 7 metri în ultimele minute ale jocului, după ce a atacat poarta decisiv de fiecare dată când a avut șansa. Toate aruncările au transformate de Neagu în gol.

Ana Maria Iuganu a făcut cel mai bun meci al carierei la echipa națională, reușind să marcheze 6 goluri din 7 acțiuni. La final, România a dat 11 goluri cu extremele, iar Ungaria, doar 4 goluri, fiind peste adversară la un capitol unde adversara a stat mult mai bine în primele patru etape.

Cristina Neagu a tras de 10 ori la poartă în atacul pozițional și i-a intrat o singură minge. Nu i-a ieșit jocul ccum și-ar fi dorit. Dar căpitanul a fost excepțională la 7 metri, a marcat 9 goluri din 9 posibile. Și a contat enorm, pentru că Ungaria a ratat două aruncări de la 7 metri.

Denisa Dedu a fost „îngerul păzitor” atunci când echipa avea mai mare nevoie. A apărat un 7 metri la scorul de 15-18. Apoi, în minutul 59, a apărat o minge de unu la unu cu Faluvegi. Atunci scorul era încă favorabil Ungariei, 26-27.

Apoi, România a jucat mult mai bine 7 contra 6, iar decizile de a risca au venit la momentul oportun.

Naționala a câștigat astfel cu 28-27 și va juca în Main Round cu Rusia, Suedia și Japonia.

România – Ungaria 28-27 (10-16)

Dedu, Dumanska; Udriștioiu, Pristăvița 1, Neagu 10, Băcăoanu, Perianu 2, Pintea 2, Florica, Dache, Polocoșer, Ostase 2, Seraficeanu 5, Zamifrescu, Iuganu 6, Vizitiu

Triffa, Biro, Kiss; Tovizi 1, Schatzl 2, Kovacsics 6, Klujber 1, Marton, Kovacs 1, Vamos 1, Hafra 4, Faluvegi, Lukacs 2, Szabo 6, Tomori 3, Toth