România, locul 2 la Trofeul Carpați. Reacții după turneul din Sala „Dinamo”

Naționala masculină a terminat pe locul 2 la Trofeul Carpați, după o finală cu Macedonia de Nord 20-24.

România a înfruntat în Sala „Dinamo” două echipe calificate la Campionatul European, Olanda și Macedonia de Nord, dar ambele adversare au avut multe absențe, având încă jucători implicați în meciurile de campionat din Bundesliga.

Pentru selecționata lui Rareș Fortuneanu au fost ultimele teste înaintea turneului de calificare din Italia pentru Campionatul Mondial 2021, prima fază. În 10-12 ianuarie, tricolorii vor înfrunta Georgia, Kosovo și țara gazdă.

Ne-am dorit foarte tare să câștigăm Trofeul Carpați. Din păcate, astăzi nu a mers foarte bine atacul și acolo s-a făcut diferența. Mai sunt zece zile până la turneul din Italia, ne dorim să pregătim mult mai bine meciurile, să fim montați. Vrem să mergem acolo cu încredere, deoarece ar fi păcat să nu venim calificați de acolo”, a declarat pivotul Marius Mocanu

Multe lucruri nu au mers cu Macedonia de Nord. Am reușit să stabilizăm faza de apărare plasată, dar, din păcate, avem aceleași probleme pe faza a doua, nu găsim soluții să marcăm goluri ușoare. Am ratat 13 mingi față în față cu portarul. S-a ratat un moment bun. Încercăm să rămânem pozitivi, dar acest meci sper să fie un semnal de alarmă, pentru că la turneul din Italia orice minge trebuie cântărită foarte bine”, a susținut selecționerul Rareș Fortuneanu

SEMIFINALĂ

România – Olanda 27-25 (11-13)

Popescu, Bucătaru, Iancu – portari; Negru 6, Csog, Șimicu, Botea 4, Buzle, Fenici 2, Căbuț 1, Szoke, Grigoraș 5, Sadoveac, Bujor 5, Thalmaier, Mocanu, Dumitriu 3, Soare, Savenco, Fotache 1.

FINALĂ

România – Macedonia de Nord 20-24 (12-10)

Popescu, Bucătaru, Iancu – portari; Negru 1, Csog 1, Șimicu 2, Botea 5, Buzle, Fenici 2, Căbuț, Szoke, Grigoraș 3, Bujor 2, Thalmaier 3, Mocanu 1, Dumitriu, Soare, Savenco, Fotache.

Sursa: Sportsnet Group