Robert Licu: „Cred că sunt mulți care regretă acum cum au votat în 2018”. Decăderea handbalului masculin, trăită din interior

Robert Licu a vorbit într-un amplu interviu publicat pe Pariurix.com despre cum a ajuns la handbal, despre rolul tatălui în creșterea lui ca jucător – unul dintre cei mai mari ai României după 1990 -, despre Mondialul din 1990, când naționala a cucerit ultima medalie la nivel mondial. În același timp, a vorbit despre decăderea handbalului masculin românesc trăită din interior și a spus cum ar putea reveni naționala în elită peste câțiva ani.

Ce a spus Robert Licu, printre altele:

„Nu aș vrea să supăr pe nimeni, dar și în ’96-’97 au fost câteva decizii luate greșit. Antrenori care de multe ori nici nu știu cum erau numiți. Mă intrigă faptul că de au trecut aproape 25 de ani și exact problemele pe care Vali Ghionea le-a spus în urmă cu câteva săptămâni, bineînțeles mult mai grave, sunt și azi actuale”

„Dacă jumătate din țările care sunt înscrise la Federația Europeană s-au calificat la Campionatul European, iar noi nu reușim să mai ajungem acolo nici așa, este clar că nu mai contăm în lumea bună a handbalului. Problema este să identifici unde ești”

„Evident, era nevoie de o strategie, de o viziune, lucru pe care l-am spus acum, când am candidat a doua oară (n.r. – 2018, contra lui Alexandru Dedu și a Narcisei Lecușanu). Este vorba despre o viziune aici și de faptul că trebuie să pui suflet în chestia asta. Nu merge cu povești! Pui suflet, pui cunoștințele tale? Atunci, da, poți! Nu pui suflet, nu pui cunoștințele tale, nu-ți vezi decât interesele scurte, alea până la vârful bocancului? Nu o să ajungi niciodată acolo unde eventual am putea să mai accedem!”

„Nu am nimic împotrivă, să vină antrenori și de afară, dar să fie sută la sută conectați la ce înseamnă handbalul românesc. Dar asta este foarte greu, pentru că îți ia foarte mult, trebuie să stai aici zi de zi. Și atunci, trebuie să înțelegi mentalitatea, să înveți limba. Am mai spus, în Germania nu te primește dacă nu știi limba ca antrenor. Nu sunt antrenori în Germania care nu știu limba. Înveți limba, înțelegi mentalitatea, înțelegi glumele, te încadrezi în societate. Nu merge să vii aici, iar după doi ani să nu știi să spui nici mulțumesc în limba română”

„Spuneți-mi unii care au adus numai antrenori străini și au ridicat handbalul doar cu respectivii. Care este națiunea aceea? Știu cum au crescut egiptenii pe lângă noi. Îi băteam când și cum voiam, iar acum ne bat ei cum vor. Au adus un antrenor neamț, a stat până la 2-3 ani, după care au încercat ușor-ușor să-i bage pe antrenorii lor. Mai vedeți acum la Egipt, la Tunisia că sunt antrenori de altă naționalitate? Ai nevoie de o masă de antrenori pentru a ridica o națiune. Cu un antrenor, cu doi, nu ai cum”

„Mi-a părut foarte rău (n.r. cu referire la faptul că a primit puține voturi la ultimele alegeri). Cred că sunt mulți care regretă acum, sunt foarte mulți. Dar asta este doar o constatare”.

Interviul în întregime poate fi citit aici: https://pariurix.com/promotii/robert-licu-despre-decaderea-handbalului-romanesc-la-masculin-traita-din-interior-cum-am-ajuns-foarte-mici-dintr-o-forta-a-lumii-si-cum-putem-reveni-in-elita.html