Promisiunea lui Bogdan Burcea înainte de Euro 2020

Naționala feminină de handbal sunt în plină pregătire pentru Euro 2020, care se va juca în Danemarca, în perioada 3-20 decembrie. „Tricolorele”  se vor duela în faza grupelor cu Germania, Polonia și Norvegia.

Lucrurile sunt acum date peste cap de pandemia de Coronavirus, dar selecționerul Bogdan Burcea, tot staff-ul tehnic și jucătoarele sunt bine motivați să facă o figură frumoasă.

„În condițiile date, dacă luăm medalia de aur, fac turul Europei pe o roată! Noi suntem cel mai important adversar al nostru. Dacă suntem calmi și ne facem jocul, atât cel ofensiv, cât și defensiv, avem șanse împotriva oricărei echipe. Dacă ieșim bine din grupă, orice se poate când vine vorba de medalii. Cel mai important este primul meci, cel cu Germania”, a fost promisiunea lui Bogdan Burcea.

Sunt multe jucătoare noi, antrenor nou, dorința noastră de a face un rezultat mare  împreună cred că este atuul nostru. O medalie ar fi ceva senzațional. Nu știu ce nebunie aș face dacă aș lua medalie, cu siguranță nu aș vrea vacanță că am avut una foarte lungă, iar cel mai mult îmi doresc să fiu pe teren”, a susținut și Eliza Buceschi, handbalistă echipa națională a României.

Pentru că pandemia a încurcat toate competițiile, antrenorii Bogdan Burcea și Robert Licu nu au apucat să debuteze într-un meci oficial pe banca naționalei României, deși au fost instalați în funcții în luna ianuarie. Practic, prima lor partidă va fi cea cu Germania, din 3 decembrie.

Mai în glumă, mai în serios, îi spuneam lui Robert că suntem singurii antrenori din istorie neînvinși anul acesta. Așteptăm din primăvară să debutăm, ne doream foarte tare să jucăm și la preolimpic, să fim prezenți la competiții. Sperăm să debutăm cu bine pentru România”, a mai spus Bogdan Burcea.

Herning va găzdui echipele grupei A (Franța, Danemarca, Muntenegru, Slovenia) și grupa B (Rusia, Suedia, Spania, Vehia).

Kolding va găzdui echipele grupei C (Olanda, Ungaria, Serbia, Croația) și grupei D (România, Norvegia, Germania, Polonia).