Oltchim Rm. Vâlcea a fixat o ștachetă foarte ridicată în Liga Națională, în deceniul trecut, pe care CSM București nu o poate atinge nici în acest sezon

Noul sezon al Ligii Naționale feminine a debutat sub semnul tensiunii, cu o mare bombă. HC Zalău a reușit să învingă CSM București cu scorul de 25-24, la capătul unei partide care a stârnit încă un „meci viu disputat”, cel al declarațiilor. În prim-plan au fost Gheorghe Tadici și Vlad Enăchescu, replicile depășind chiar anumite limite.

Dincolo de acest război, remarcăm următoarele aspecte:

HC Zalău a devenit a cincea echipă din România care a învins CSM București după ce aceasta a câștigat Liga Campionilor în 2016. HCM Baia Mare, SCM Craiova, SCM Rm. Vâlcea și Gloria Buzău au reușit la rândul lor să câștige cu CSMB. Fără doar și poate, victoria echipei HC Zalău a fost și cea mai neașteptată, ținând cont că a venit la început de sezon, iar mulți au văzut formația ardeleană mai degrabă în zona retrogradării, având în vedere lotul foarte tânăr avut la dispoziție.

CSM București nu va reuși nici în acest sezon să egaleze recordul Oltchimului din deceniul trecut, când a câștigat Liga Națională cu victorii pe linie. Formația din Capitală s-a transformat într-un Dream Team începând din 2015, dar nu a reușit să încheie niciun sezon cu maximum de puncte.

În urmă cu 11 ani, Liga Naţională a plecat la drum, ca şi acum, cu două echipe mari, Oltchim şi Rulmentul. Braşovul a făcut egal în prima etapă la Baia Mare, iar acel rezultat avea să o coste titlul. Acum, CSM Bucureşti a pierdut trei puncte imense în bătălia cu Vâlcea, iar asta s-ar putea să cântărească enorm.

Celelalte rezultate din etapa 1 a Ligii Naţionale au fost următoarele: Minaur Baia Mare – Măgura Cisnădie 25-25, AHCM Slobozia – CSM Slatina 25-25, Rapid Bucureşti – Corona Braşov 20-30, SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila 24-18, Gloria Buzău – CSU Cluj Napoca 32-22, Gloria Bistriţa – SCM Craiova 22-24.