Minaur Baia Mare a transferat „perla” naționalei de tineret. Ultimele achiziții efectuate de echipa lui Costică Buceschi

Andreea Popa va juca din sezonul următor la Minaur Baia Mare. Liderul naționalei de tineret a ajuns la un acord cu echipa lui Costică Buceschi, astfel că va evolua din nou în Liga Națională, după ce a debutat la acest nivel în sezonul 2017-2018, la Rapid București. Conducătorul de joc a evoluat în ultimul sezon în liga secundă, tot la formația giuleșteană, dar a fost transferată ca handbalistă a CSS2 București.

Andreea Popa este una dintre cele mai promițătoare jucătoare din generația 2000-2001. Ea a apucat să debuteze deja și la prima reprezentativă.

Alături de Andreea Popa, Minaur Baia Mare a rezolvat alte două transferuri ale unor jucătoare tinere, este vorba despre Ana Ivanenko (centru-inter, Marta Baia Mare) și Cristina Ciaușescu (portar, Rapid / CSS 2 București). Anterior, gruparea din Maramureș realizase și transferul extremei stânga Eva Kerekes.

Au mai fost achiziționate în această perioadă: Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița), Camelia Hotea (Corona Brașov), Larisa Tămaș (Corona Brașov), Roxana Szollosi (HC Zalău), Paulina Masna (Boden), Mădălina Conache (CSM Galați).