Dinamo a adus o altă extremă stânga după plecarea lui Hugo Descat la Montpellier. Asoltanei revine după 2 ani în Ștefan cel Mare

Alexandru Asoltanei (29 de ani), dublu campion cu Dinamo, revine la echipă după 2 ani, fiind cel mai recent transfer anunțat de campioana României.

Alexandru Asoltanei a cucerit două titluri naționale cu Dinamo, în 2016 și 2017, după care a fost împrumutat un sezon la Potaissa Turda, unde a contribuit la câștigarea Challenge Cup (2018). În sezonul 2018-2019, extrema stângă a jucat pentru HC Buzău, unde a fost cel mai bun marcator.

Asoltanei a fost adus pentru a acoperi plecarea lui Hugo Descat la Montpellier, urmând să asigure flancul stâng alături de Nicușor Negru.

Alexandru Asoltanei este un jucător cu o gamă variată de finalizări. În 2017, el a marcat un gol uriaș în primul meci al finalei cu CSM București. Asos a înscris în ultima secundă de joc, pentru 24-23, contribuind decisiv la primul pas spre titlul național din acest sezon”, a precizat site-ul oficial al clubului. Extrema stângă a semnat cu Dinamo un contract pe 2 ani.

Sursa foto: CS Dinamo