DE ȘTIUT! Toate calculele României în tentativa de a ajunge la Jocurile Olimpice

Campionatul Mondial de Handbal Feminin de la Kumamoto (30 noiembrie – 15 decembrie) este și principalul criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Federația Română de Handbal și-a asumat ca principal obiectiv în acest ciclu olimpic calificarea la Tokyo 2020. România se califcă în turneele preolimpice dacă ajunge în Top 7 mondial la Kumamoto. Sunt însă și alte criterii, în urma cărora tricolorele pot merge mai departe spre Tokyo, după Mondialul din această perioadă. Acel loc 4 de la Euro 2018 ar putea să conteze mai mult decât ar crede toată lumea la startul turneului final din Japonia.

La Jocurile Olimpice sunt 12 locuri disponibile, distribuite astfel:

Țara organizatoare: Japonia

Campioana Mondială: se va decide în 15 decembrie

Asia (1 loc): câștigat de Coreea de Sud

Africa (1 loc): câștigat de Angola

Europa (1 loc): câștigat de Franța

Pan-America (1 loc): câștigat de Brazilia

Trei turnee de calificare IHF (6 locuri): urmează să se dispute în 19-22 martie 2020

Dacă Franța va obține și titlul mondial, atunci Rusia se califică automat la Tokyo 2020, urmând să primească locul aferent Europei după locul 2 obținut la Euro 2018.

Distribuția locurilor la calificările IHF este următoarea:

  • Locurile 2-7 de la Campionatul Mondial de la Kumamoto: 6 bilete
  • Națiunile care au fost pe locul 2 la întrecerile continentale: 4 bilete (Asia, Africa, Europa, Pan America)
  • Primele două continente clasate la Mondialul de la Kumamoto mai primesc două bilete. Asta înseamnă că și națiunile clasate pe locurile 3 la întrecerile continentale vor avea acces la turneele preolimpice. Exemplu: dacă Europa câștigă titlul mondial, iar Asia are o națiune mai bine clasată decât Africa, primele două primesc două locuri suplimentare la ”calificări”.

În momentul de față sunt singure de participarea la turneele preolimpice, indiferent de ce se întâmplă la Campionatul Mondial: Senegal, China, Rusia, Argentina.

România ajunge la turneele preolimpice din martie 2020 dacă intră în Top 7 la Campionatul Mondial. Este cel mai simplu calcul. Dar aceste calificări mai prevăd câteva particularități, care schimbă multe calcule, bineînțeles, în varianta în care tricolorele nu intră în Top 7.

Dacă una sau mai multe echipe care au ocupat locurile 2-7 la Campionatul Mondial s-au calificat deja la Jocurile Olimpice prin întrecerile continentale, atunci națiunea clasată pe locul 8 la Kumamoto (sau care urmează) devine eligibilă pentru a participa în turneele din martie 2020. Se poate ajunge chiar până la locul 12 eligibil pentru turneul de calificare, dacă Franța, Japonia, Angola, Brazilia și Coreea de Sud vor accede în Main Round la turneul final de la Kumamoto.

România ajunge la turneele IHF de calificare, în cazul în care nu are un Mondial satisfăcător (o clasare în Top 7, 8 sau 10, după caz), după locul 4 de la Euro 2018.

În primul rând, trebuie ca Europa să câștige titlul mondial, ceea ce ar însemna două locuri pentru continent la „preolimpice”. Un scenariu foarte probabil, caz în care Rusia și Olanda sunt singure că vor participa la calificările ulterioare, indiferent de rezultatul final la Mondiale. Mai departe, dacă Franța, Rusia sau Olanda sunt în Top 7 la Kumamoto, alt scenariu foarte probabil, atunci prima națională eligibilă din Europa să ajungă la „preolimpice” este România, după locul 4 la Europenele din 2018!

Sigur, prezența la turneele de calificare din martie 2020 nu garantează și prezența la Jocurile Olimpice. Cea mai bună variantă ar fi ca România să ajungă la „preolimpice” prin Campionatul Mondial, nu Campionatul European. Ar avea șanse mai bune să intre într-o grupă de calificare doar cu o adversară din Europa și două de pe alte continente.

Componența celor trei grupe de calificare la Jocurile Olimpice va arăta astfel:

  • Turneu 1: Locul 2 Mondial, Locul 7 Mondial, Continent 3, Continent 4
  • Turneu 2: Locul 3 Mondial, Locul 6 Mondial, Continent 2 (locul 2), Continent 1 (locul 3)
  • Turneu 3: Locul 4 Mondial, Locul 5 Mondial, Continent 1 (locul 2), Continent 2 (locul 3) sau Oceania (Australia dacă se clasează pe locurile 8-12 la Kumamoto)