Cu gândul la Final Four. Elizabeth Omoregie: „Acesta este visul meu de când am venit la CSM București”

CSM București forțează calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor, iar pentru un loc în careul de ași de la Budapesta se va duela cu ȚSKA Moscova.

Primul meci al „dublei” de foc pentru “tigroaice” are loc sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă din Capitală.

„Este cea mai importantă săptămână din ultimele două sezoane. Avem ocazia să jucăm acest sfert de finală și să ajungem în Final Four, este testul nostru. Mă văd în Final 4, m-am vizualizat acolo de la începutul sezonului, am muncit din prima zi pentru asta. A fost ținta noastră și suntem bucuroși că acum avem șansa să jucăm pentru calificarea în Final Four”, a declarat Adrian Vasile, antrenorul echipei CSM București, înaintea acestui meci.

Acesta este visul meu de când am venit la CSM, calificarea în Final Four. Pentru mine ar fi ceva special având în vedere că aș fi în F4 pentru prima dată”, a susținut și Elizabeth Omoregie.

Alte declarații:

Adrian Vasile: „Nu este o surpriză că ȚSKA a ajuns aici, au jucătoare cu multă experiență, inclusiv la echipa națională, sunt campioane olimpice. Jucătoarele de la linia de 9 metri sunt bune individual, cu aruncări din săritură, de la șold, din alergare”.

Elizabeth Omoregie: „Echipa adversă este în mare măsură formată din jucătoare din Rusia, multe dintre ele joacă în echipa națională, au calități individuale foarte bune, formează un grup puternic. Sunt pentru prima dată în Liga Campionilor și este normal să aibă ambiții mari. Normal, obiectivul oricărei formații este este să ajungă în Final Four. Ele își merită locul în sferturile de finală și cu siguranță vom avea un meci dificil”.

Returul este pe 11 aprilie, la Moscova.

FOTO: CSM București