CSM BUCUREȘTI – METZ | „Sunt două finale pe care le dispuți, după care ai timp să vezi încotro te îndrepți”

CSM București este în bloc-start pentru manșa tur a confruntării cu Metz, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, programată vineri, de la ora 19:00, în Sala „Dinamo”. Reprezentanta României încearcă să ajungă pentru al patrulea an la rând în Final Four. Formația bucureșteană pornește cu șansa a doua, dar se încurajează și cu faptul că precedentele calificări în ultima fază au venit tot cu manșa tur disputată „acasă”.

„Toate calificările noastre în Final Four au fost făcute așa, primul meci acasă, al doilea în deplasare. Nu că ar fi o formulă câștigătoare, nu vreau să spun asta. Dar ce este clar, valorile sunt apropiate, iar un meci bun acasă îți dă un moral bun pentru jocul al doilea”, a declarat antrenorul Adrian Vasile la CSMB TV.

Cele două echipe au fost adversare și anul trecut, în aceeași fază a competiției. CSM București a mers mai departe după 34-21 acasă și 20-27 în deplasare. „Meciul acesta ne va prinde într-o formulă ușor mai slăbită față de sezonul trecut, și a noastră, dar și a lor”, a comparat antrenorul cele două „duble”.

Adrian Vasile a evidențiat și punctele tari ale adversarei: „Metz are în spate faptul că vine din Franța, faptul că vine dintr-o țară foarte organizată, în care se construiește sistematic și corect, oamenii au răbdare, există multă stabilitate în jurul lor. Cred că astea sunt principalele lor atu-uri ca și club. Iar ca și echipă, joacă de foarte mult timp împreună, multe handbaliste fac parte din naționala Franței, acum sunt campioane mondiale și europene. Au și valoare, au și experiență la acest nivel înalt”.

CE A MAI SPUS ADRIAN VASILE:

„Cu siguranță, toată lumea o să abordeze acest meci cu o doză în plus de sacrificiu, decât o face în mod normal. Chiar dacă sună ușor ciudat, nu este, pentru că este o partidă cu o mare încărcătură, este un sfert de finală, este eliminatoriu. Sunt două finale pe care le dispuți, după care ai timp să vezi încotro te îndrepți”.

Echipa calificată în Final Four va fi decisă după partida retur de la Metz din 13 aprilie.

FOTO: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX