CSM București a declinat dreptul de organizare al turneului Final Four!

CSM București a anunțat Federația Română de Handbal că își declină dreptul de a găzdui turneul Final Four al Cupei României la feminin, programat în 20-21 aprilie.

Conform tragerii la sorți de marți, Măgura Cisnădie a avut prima opțiune, dar oficialii au spus de la bun început că nu sunt interesați de acest lucru. Astfel, CSM București a devenit clubul cu prima șansă să organizeze competiția. Din „motive obiective”, deținătoarea trofeului a refuzat la rândul ei această „oportunitate”.

În aceste condiții, SCM Rm. Vâlcea are acum prima opțiune. Atât liderul Ligii Naționale, cât și HC Zalău pot transmite ofertele de organizare la FRH până în data de 9 aprilie. Conform caietului de sarcini, clubul gazdă trebuie să asigure un minimum de condiții, adică cazarea, masă pentru cele patru echipe și 14 oficiali ai FRH, premii bănești, etc. De asemenea, federația încasează banii din vânzarea biletelor.

Cele două semifinale ale Cupei României sunt CSM București – HC Zalău și SCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie. Dacă și cele două grupări rămase în cursă vor refuza dreptul de organiza Final Four, atunci Federației îi revine sarcina să anunțe un teren neutru.