Cristina Neagu a semnat cu CSM București! „Am ales cu sufletul. Vom reveni și mai puternice”

Cristina Neagu va juca încă un sezon la CSM București, după ce părțile au ajuns la un acord, Negocierile s-au întins pe durata a mai bine de 5 luni, dar în cele din urmă totul s-a încheiat cu happy-end.

„Am ales cu sufletul și am semnat prelungirea pentru că, așa cum am declarat și acum 2 ani când m-am întors în țară și am semnat cu CSM București, îmi doresc foarte mult să câștig Liga Campionilor cu o echipă din România. Sezonul recent încheiat a fost unul foarte greu pentru echipă, în care rezultatele nu au fost cele scontate, dar cred că această echipă poate și merită mult mai mult! Vom reveni și mai puternice!”, a declarat Cristina Neagu, aflată în recuperare după accidentarea la Campionatul European 2018.

Astfel, în acest moment se poate vorbi oficial de o linie de 9 metri stelară la CSM București, cu Cristina Neagu, Andrea Lekic și Nora Mork. Prima condiție pentru a da și randament este ca toate trei să fie apte de joc.

Sursa foto: csmbucuresti.ro