Concluziile lui Tomas Ryde după primul joc de pregătire al verii susținut de CSM București

CSM București, echipa pe care toată lumea o așteaptă să revină în turneul Final Four al Ligii Campionilor în acest sezon, a susținut primele meciuri de pregătire într-un turneu la Wittlicher (Germania). În prima zi, „tigroiacele” au învins Buxtehuder cu 21-20 și au terminat la egalitate cu Bayer Leverkusen, 21-21, reușind să se califice în semifinale, unde vor înfrunta Metz.

Iată cum a rezumat Tomas Ryde evoluția echipei sale după primul meci cu Buxtehuder:

Nu a fost un meci extraordinar pentru noi, am făcut o repriză secundă mai bună. Intenția mea este să joc cât mai mult cu jucătoarele noi, Denisa Vâlcan, Itana Grbic. Nu am jucat-o foarte mult pe Jipa, deoarece am avut o primă repriză nu prea grozavă și am vrut să-i acord încredere Crinei (n.r. Pintea), dar s-ar putea să o folosesc mai mult în următoarele meciuri. Totodată, Laura Chiper a lipsit o lungă perioadă de pe teren, așa că am folosit-o destul de mult, iar în repriza a doua a făcut o mulțime de lucruri bune. La fel, în reprize secundă, Mădălina (n.r. Ion) a adus un plus echipei. Este un meci pe care l-am câștigat la un gol, putem juca mai bine, cu siguranță, dar a fost o primă partidă bună”.

CSM București s-a deplasat în Germania fără Cristina Neagu, Elizabeth Omoregie, Andrea Lekic și Dragana Cvijic, aflate în perioada de recuperare.

Sursa foto: CSM București Oficial / Facebook