Ce obiectiv și-ar propune Tadici dacă le-ar avea pe Curea, Udriștioiu, Bazaliu, Constantinescu, Hagman și Ungureanu în lot

CSM București a învins HC Zalău cu 27-23 în semifinalele Cupei României, iar calificarea pentru finala cu Vâlcea a fost obținută fără emoții. Echipa lui Dragan Djukic a avut însă o evoluție inconstantă pe parcursul partidei. A început cu un handicap de minus trei (scor 1-4), a realizat apoi pe 30 de minute un „parțial” de 19-4. Repriza a doua a fost câștigată de HC Zalău la șase goluri diferență (17-11), iar antrenorul Gheorghe Tadici a evoluat doar cu „noua generație”.

„În repriza a doua, le-am am văzut în teren pe Curea, Udriștioiu, Bazaliu, Constantinescu, Hagman. Până prin minutul 50, am văzut-o pe Paula Ungureanu în poartă. Eu dacă aș avea echipa asta în campionat, cea din repriza doua, aș pune un obiectiv de cel puțin primele patru. Câștigul nostru este că toate ce opt jucătoare tinere plus portarul Adina Sabău, aflată la primul ei joc în care a stat vreo 20 de minute, au avut la dispoziție mulți timpi de joc”, a declarat Gheorghe Tadici după semifinala CSM – HC Zalău.