Care ar trebui să fie una dintre marile priorități ale handbalului românesc | DEZBATERE

Handbalul încă mai este unul dintre cele mai populare discipline din România, după fotbal și tenis, dar interesul este în scădere pe măsură ce rezultatele la echipele naționale sunt tot mai departe de așteptări.

În sălile de handbal încă intră sportivi de valoare (ce-i drept copiii sunt tot mai puțini și la handbal). Iar la nivel de seniori, România are două campionate în care se plătesc printre cele mai mari salarii din Europa (la nivel global). Și totuși, suferim la nivel de echipe naționale. „Timpul trece, generațiile se schimbă, handbalul își modifică de la an la an caracteristicile, iar noi refuzăm să trăim în prezent, fiind ancorați undeva în trecut, în rezultatele obținute de niște generații de sportivi deosebiți, crescuți, educați și instruiți într-un alt mediu și spirit decât cel existent astăzi”, a fost una dintre concluziile trase de fostul selecționer Rareș Fortuneanu.

Formarea antrenorilor trebuie să devină prioritate pentru Federația Română de Handbal

Un alt fost selecționer, Gheorghe Tadici, solicită cât mai repede o ședință în Consiliul de Administrație cu temă strategia și dezvoltarrea handbalului feminin. A venit și cu trei propuneri în acest sens. Pentru că tot suntem la momentul în care se discută despre proiecte și strategii, o altă dezbatere care se impune cât mai repede este formarea antrenorilor, în special în sectorul juvenil. Acest subiect este poate chiar prioritatea numărul 1.

Instruirea pe care o primesc toți copii care aleg să joace handbal trebuie îmbunătățită, iar creșterea calității antrenorului român de handbal poate face ca nivelul pe care îl ating chiar și copiii mai puțin talentați să ducă la obținerea de performanțe la nivelul loturilor naționale”, spunea Rareș Fortuneanu.

Apropo de acest subiect, antrenorul de la St. Raphael a venit și cu o propunere, pentru a fi pusă în mișcare o școală care să formeze antrenori. Iar în urma parcurgerii unor module să fie eliberate diplome de Antrenor Educator, Antrenor Formator sau Antrenor profesionist. Bineînțeles, toate obținute în urma participării la cursuri, încheiate cu verificări stabilite de către președintele Școlii de formare și perfecționare a antrenorilor de handbal. Toate aceste cursuri să se desfășoare pe parcursul a 4-5 săptămâni pentru fiecare nivel repartizate, pe durata unui an, cu teorie și practică.

Salarii propuse pentru antrenorii din Centrele Naționale

Printre altele, Rareș Fortuneanu a propus și stimularea cât mai bine a antrenorilor care lucrează în Centrele Naționale, astfel:

Salariu minim antrenor coordonator pe toate centrele: 2000 Euro

Salariu minim antrenor principal: 1500 Euro,

Salariu minim antrenor secund: 1300 Euro

Salariu minim antrenor portari: 1200 Euro

Salariu minim preparator fizic: 1200 Euro

Semnarea de contracte pe o perioadă de 4 ani, de la intrarea copiilor în centru, și până la atingerea senioratului, momentul ieșirii din centru.

Handbal Magazin își propune să găzduiască toate ideile oamenilor din handbal, care pot conduce și la întocmirea unor proiecte, a unor strategii menite să ajute la dezvoltarea handbalului, creșterea interesului, îmbunătățirea performanțelor.