Campioană mondială în premieră și VICTORIE pentru cluburile care au jucătoare din Spania și Serbia

Spania și Olanda se înfruntă duminică, de la ora 13:30, în finala Campinatului Mondial din Japonia. Indiferent cine câștigă, va obține titlul în premieră.

Spania se află pentru ultima dată în ultimul act la un Mondial. Ibericele au mai jucat două finale la Europene, în 2008 și 2014, ambele pierdute în fața Norvegia.

Olanda este la a șasea finală consecutivă la un turneu final, mare sau mică. Până acum a cedat în două finale mari, la Mondialul din 2015 și Europenul din 2016, a pierdut și finala mică la Jocurile Olimpice, toate trei în fața Norvegiei. În schimb, Mondialul din 2017 și Europeanul din 2018 le-a terminat cu victorii, după ce a câștigat meciurile de bronz cu Suedia, respectiv România.

Patru jucătoare din naționala Spaniei joacă în Liga Națională, este vorba despre Alicia Fraga Fernandez, Mireya Gonzalez şi Marta Lopez Herrero la SCM Rm. Vâlcea și Zoqbi de Paula, la Gloria Bistrița. Alte trei fete au trecut la un moment dat prin România, este vorba despre Alexandrina Barbosa, Silvia Navarro și Almudena Rodriguez.

Foarte interesant, toate aceste jucătoare din Spania, ca de altfel și cele din naționala Serbiei (locul 6 la Mondiale) care activează în Liga Națională, vor fi în criteriile de performanță impuse de Federația Română de Handbal, începând chiar de luni. Așadar, cluburile pot tranfera în această iarnă și alte jucătoare de la cele două selecționate, care nu au prins Top 10 la ultimele turnee finale.

Olanda a avut o singură handbalistă care a jucat în Liga Națională, este vorba de Lois Abbingh, la HCM Baia Mare, care are șansa de a termina și cu titlul de golgheter dacă va înscrie 6 goluri în partida cu Spania.

Olanda este favorită la casele de pariuri, după ce a învins Norvegia și Rusia în drumul spre finală. Ibericele au eliminat Norvegia, dar au cedat în fața Rusiei în Main Round.

În 2003 am avut ultima finală de Campionat Mondial care s-a terminat cu prelungiri, Franța – Ungaria 32-29.