BURSA TRANSFERURILOR | Țăcălie și Panici, spre Măgura Cisnădie. Gloria Buzău aduce cel puțin patru jucătoare de la Vâlcea

Aflate pe final de sezon în Liga Națională, echipele încearcă să-și contureze loturile pentru ediția următoare de campionat, înainte de a intra în vacanță. În anul competițional 2019-2020 vor fi cel puțin 7-8 echipe cu pretenții de cupele europene, după ce au obținut bugete bune din partea autorităților locale.

Lângă CSM București și SCM Rm. Vâlcea, vor urca în pretenții și echipe precum Corona Brașov, Gloria Bistrița, SCM Craiova, Dunărea Brăila, Măgura Cisnădie, Minaur Baia Mare, Gloria Buzău.

Corona Brașov le-a transferat pe Cristina Laslo și Ivona Pavicevic (Buducnost) și încearcă să perfecteze aducerea a două handbaliste de la CSM București, este vorba despre Bianca Bazaliu și Paula Ungureanu.

SCM Craiova o readuce pe Bobana Klikovac (FTC), plus Yulia Khavroniva (Gloria Buzău)

Gloria Bistrița s-a întărit la linia de 9 metri cu Natalia Vasileuskaya (Vâlcea) și Dziyana Ilyna (Gloria Buzău). Le-a mai transferat pe Ljubica Nenezic (Kastamonu), Mariana da Costa (SCM Craiova) și Andra Moroianu (U Cluj)

Dunărea Brăila este gata să revină în prim-plan, după ce le-a adus pe Bianca Tiron, Marina Dmitrovic (ambele de la Corona Brașov), Aneta Udriștioiu (CSM București), Morena Lima Tamires (Kisvardai KC) și Elena Șerban (CSM Galați)

Măgura Cisnădie este gata la rândul ei să propună o echipă mai redutabilă. Adriana Țăcălie- Crăciun (Fleury), Dijana Ujkic (Buducnost), Valentina Panici și Andreea Stângă (ambele de la HC Zalău) vin să întărească echipa.

Minaur Baia Mare răspunde cu Mădălina Conache (CSM Galați), Roxana Szollosi (HC Zalău) plus posibil Larisa Tămaș (Corona) și Ewa Urtnowska (MKS Lublin).

Gloria Buzău este la rândul ei decisă să-și ridice nivelul după un prim an de acomodare în Liga Națională. Printre altele, a tranferat patru handbaliste de la Vâlcea: Andreea Pricopi, Maria Gavrilă, Petra Blazek și Ines Khouildi. De asemenea, la Buzău ajunge pivotul Oana Apetrei de la Măgura Cisnădie.