Aurelian Roșca și Alina Vătu și-au prelungit contractele pe încă 2 ani cu Dunărea Brăila

Aurelian Roșca va fi încă 2 ani antrenorul echipei Dunărea Brăila, după un prim sezon reușit, în care a reușit să salveze echipa de la retrogradare. Tehnicianul a preluat formația brăileană într-un moment în care era pe ultimul loc și fără victorie.

Auerelian Roșca a semnat contractul cu HC Dunărea nu înainte de a-şi configura lotul pentru sezonul următor, unul în care echipa brăileană are drept obiectiv calificarea în cupele europene, după cum anunță pagina oficială de Facebook a clubului.

În același timp, Alina Vătu, liderul echipei, și-a prelungit contractul pe încă 2 ani. Extrema stângă se află deja de 5 ani la Brăila.

Brăila a devenit casa mea și sunt mândră ca port tricoul Dunării. Noul sezon se anunță a fi unul foarte puternic având în vedere că toate echipele s-au întărit, însă cu siguranță și noi vom munci mult și vom avea rezultate. Am încredere în mine, în colegele mele, în domnul antrenor și îmi doresc un sezon bun”, a declarat Alina Vătu.