Andrea Lekic va fi operată și ratează Mondialul!

Andrea Lekic, jucătoarea echipei CSM București, s-a accidentat mult mai serios decât s-ar fi crezut la partida cu Rostov Don de sâmbătă în Liga Campionilor, când a ieșit în minutul 21. Ea nu a mai revenit apoi în teren.

„Andrea Lekic, a primit o lovitură în urechea dreapta și nu a mai putut continua partida. Aseară, sârboaica a făcut investigații medicale la o clinică din Belgrad, iar rezultatul nu a fost deloc cel pe care ni-l doream. Lekic a fost diagosnticată cu ruptură și dislocare a timpanului, iar intervenția chirurgicală este unica soluție în acest caz. Astfel, handbalista noastră va fi operată mâine, tot la Belgrad, iar apoi va urma o perioadă de refacere și recuperare ca urmare a acestei proceduri la care va fi supusă”, a anunțat clubul CSM București.

În aceste condiții, Andrea Lekic ratează Campionatul Mondial din Japonia, care va debuta pe 30 noiembrie. Conducătorul de joc era pe lista celor 19 handbaliste din Serbia convocate pentru acest turneu final.